Verde crud

Am lasat in urma orizonturi deschise, pentru a bloca privelistea cu blocuri, cladiri si alte constructii. Am avut ca scop, si avem in continuare, sa construim dupa propria noastra vointa, o alta natura, despre care, credem ca va reusi sa o inlocuiasca pe cea de pana acum. Nu pot judeca aceasta atitudine, intrucat, intr-un fel sau altul, este si a mea, ce pot insa sa condamn este faptul ca ne e dor. Desi ne aglomeram cu obiecte si constructii, ne e dor de un colt gol, al carui singur arhitect este natura, desi suntem dispusi sa dam sume generoase pe pantofi frumosi, senzatia picioarelor goale pe iarba nu va fi inlocuita de nicio marca de renume, iar lista poate continua. Natura te invata nu doar simplitatea trairilor ci si complexitatea emotiilor, iar pentru asta, draga cititorule, ii voi ramane mereu fidela. In mod firesc, uitam din cand in cand sa apreciem, caci asfaltul din jurul nostru construieste monotonia, ce la un moment dat ne va omora. Acesta este probabil paradoxul zilelor noastre : propria constructie sa revina impotriva ta, asa cum si tu, ai facut-o o data, impotriva naturii. Nu vom putea opri acest mecanism, intrucat am incetat demult sa incercam, insa, ar trebui sa ne acordam o zi, in care sa ne bucuram de lucrurile simple, ferite de asfalt, de regularitate, de rationamente umane. Asa ca acum, te pot intreba, fara prea multa ezitare, care a fost ultima data in care te-ai urcat intr-un piersic, ai smuls un fruct din crengile sale aglomerate, si ai muscat apasat din coaja sferei parfumate? Iar atunci cand vei incerca sa cobori de acolo, sa iti lasi picioarele desculte sa atinga iarba, al carei miros, sunt perfect constienta ca l-ai uitat, ca dupa sa privesti cerul, respirand adanc. Am uitat ce inseamna cu adevarat a fi liber; confundam notiunea cu nevoia de risc, pe care ni-l provocam voluntar, in cautarea trairilor. Dar, in fond, un risc provocat, este si un risc asumat, deci trairea e doar una falsa. In final, ajungi sa uiti de tine, ajungi sa iti amintesti de vicii, ca, apoi, universul sa stea in fata ta, intreband : ‘unde ti-ai lasat sufletul copil ratacit?’. Nu stiu care ar fi raspunsul vostru la o astfel de intrebare, insa eu,una, as vrea sa il regasesc destul de repede.

*pentru un aer mai liber

A voastra,

Mango

Moartea pe un peron

Ma intorc azi pe un drum pe care il uitasem, sau pe care l-am considerat uitat. Sunetul sinelor sub tren, imaginile care se desfasoara cu o rapiditate relativa, aerul care iti ravaseste parul, privirile din jur, statiile prea dese uneori, oamenii, te fac, involuntar, sa iti reamintesti. Cum a inceput oare, tot ceea ce astazi te defineste? Ai plecat dintr-o gara oarecare, asa cum altii pleaca de la sfarsitul lumii, sau din inima vreunei metropole. In valiza ta nu erau decat cateva amintiri, de care nu erai dispus sa te dispensezi sub nicio forma. Trenul tau a avut intarziere de o ora. Ai asteptat privind oameni care urmau sa ajunga la destinatie, sau cel putin care vroiau sa se bucure de o calatorie placuta. Tu nu aveai o destinatie, pentru ca erai la inceput de drum. Pasii tai nu erau siguri decat de un fapt: ca isi vor gasi siguranta pe drum. Trenul ajunsese in gara, iar tie ti-era frica sa urci. Frica este esentiala pentru inceput: ii da farmec si mai presus de toate, iti ofera sansa de a afla ce este acela curajul. Cum sa poti afla certitudinea curajului, fara mirajul temerilor? Din trenul tau oamenii ieseau fara bagaje, era un tren al eliberarii. Tu nu iti doreai asta, dar de cand a contat ce ai vrut tu? Ai parasit valiza de care initial refuzai sa te desparti pentru un drum necunoscut, ce necunoscut a ramas pana s-a terminat. O data ce ai refuzat orice legatura cu punctul de pornire al calatoriei tale, ai refuzat si orice posibilitate a intoarcerii. Bagajul tau nu va ramane in gara, va rataci in cautarea unui proprietar, va renunta blestemandu-te. Tu, vei ramane un suflet pierdut in mod voit de propriile radacini, ce nu va recunoaste greseala sau incapatanarea. Drumul tau va inceta. Vei privi in dreapta ta si nu va fi cineva. Vei privi in stanga ta si nu va fi ceva. Drumul te-a lasat in gara nestiintei, la linia neputintei. Gaseste-ti alta cale sau asteapta trenul vietii in continuare, caci uitarea, nu va fi vreodata un mijloc de a continua, ci unul de a te prabusii in dezolare.

*pentru un tren nou, in vechea gara

A voastra,

Mango.