Care a fost ultima data cand ai vorbit despre frumusete? Mie mi s-a intamplat de curand, asa ca, refuzand sa ies din acest cerc, iti scriu tie, cel ce ai fost mereu dispus sa ma asculti. Vreau mai intai sa te intreb daca frumusetea exista. Eu cred ca aceasta calitate o putem atribui naturii, in mod incontestabil. Un cer albastru si un soare la apus, reda, fara nicio indoiala, frumosul. Cu toate acestea, omul, ca parte a naturii, nu a facut altceva decat sa distruga aceste calitati, inlocuindu-le cu blocuri de gheata. Insa, omul nu a incetat sa fie parte a naturii, ca atare, ii revine si lui adjectivul ‘frumos’ intr-o oarecare masura. Masura despre care vorbesc se refera la creatiile sale, la arta pe care au incercat sa o contureze atatia din trecut si nenumarati din prezent. Ati admirat tablouri, ati citit carti fascinante, ati vazut filme bune si fotografii reusite; puteti astfel spune ca ati simtit ceva frumos. As fi oare exagerata daca as marturisi ca singurul lucru care poate fi frumos la un om este creatia sa? Poate o opera de arta este o manifestare a unui sentiment interior deosebit de profund, sau deosebit de mult analizat de eu. Transpus intr-o pictura, starea este perceputa ca atare doar de creator, intrucat posibilitatea ca restul privitorilor sa inteleaga acelasi lucru este foarte mica. Atunci, cum pot numi frumos ceva ce nu este perceput ca ceea ce fost menit sa fie? Probabil ca tocmai acest fapt ne incanta in ceea ce priveste arta. Rareori doua persoane vor intelege acelasi mesaj, iar daca asta cu adevarat se intampla, este si mai putin probabil ca cel ce a creat opera sa fi vrut sa exprime acel sentiment. Desigur, in linii generale, putem desemna culorile reci ca fiind definitorii pentru un tablou care evoca sentimente de tristete, insa complexitatea sentimentului, asa cum a fost el resimtit, nu o vom afla niciodata. Cateodata stau si ma intreb de cate ori am fost cu adevarat interesati sa ghicim sentimentele creatorului. Eu una nu incerc decat sa imi regasesc starea in creatia cuiva, uitand cu desavarsire ca si acel cineva a avut o anumita starea creand. Desigur, aceasta sunt eu, totusi, tu chiar cauti sentimentul din spatele cortinei, sau te bucuri de spectacol? Mi-e frica sa spun ca am uita sa ne bucuram de spectacol daca ne-am obosi cautand starea din spatele scenei; si cand te gandesti, draga cititorule, ca unii dintre noi fac asta cu viata! Exista acel tip complex de ‘eu’ care nu isi are pacea vreodata: cuprins intre dorinta de a patrunde in profunzime, nu poti savura specatacolul din fata ta, iar cum suficient de profund nu poti fi niciodata, ramai cumva la grantia intre ceea ce ai vrut sa obtii si ceea ce nu ai reusit sa atingi. Paradoxul este intregit de restul sufletelor diferite, ce s-au asezat in ultimele randuri, fara nicio dorinta de a intelege prea adanc, reusind ceea ce si-au propus si care, s-au ridicat multumite, in asteptarea altor delectari superficiale.
*pentru spectatorii din ultimele randuri
