marți, 17 februarie 2009
Dialog nerostit
*:
“Hai sa mai stingem din lumini. Tu vorbesti putin, eu tac cu desavarsire. Nici cartile nu vor face zgomot, nici sufletele nu se vor mai auzi. O sa ramanem doar noi si o mare de intuneric. Nu va conta prea mult, caci in cele din urma stim amandoi unde e lumina cu adevarat. Daca pana la acea lumina trebuie sa stingem un univers intreg, ma declar mai mult decat dispus sa o fac. Uita acele fragemente de trecut care iti distorsioneaza viziunea asupra mea. Conserva atatea amintiri cat sa-ti raspunzi la intrebarile esentiale: mai stii cand eram la mare? Cand ti.am zis ca o sa te arunc in valuri doar pentru ca vreau sa stiu ca ai nevoie de mine? Poate asta iti fac si acum rau. Vreau sa stiu ca nu poti sa respiri, ca te sufoci in vreun loc ascuns si ca doar buzele mele iti pot reda aerul. Acuza-ma pentru asta. Acuza-ma pentru ca iti fac rau,dar nu-mi reprosa ca nu am fost acolo. Am stat langa tine cand mi-ai cerut si cand nu ai avut nici macar curajul sa-mi ceri. Ochii aia albastrii plang acum daca se gandesc la acoperisurile din Romana si la noptile din Brasov. Asa cum ti-am mai spus, nu mai are rost sa intorci aceleasi pagini. Hai sa facem iar poveste. Din ce a fost, ceva, inca mai este. “
**:
“Vreau sa inchid usi, nu sa sting lumini. Bezna nu a fost intotdeauna cel mai bun izolator. Poate ca acela ai fost tu, nu? Dorinta ta de a ma tine sub piele m-a fascinat intotdeauna. Mi-era bine acolo. Mi-era cald si bine. Pana cand am vrut sa vad cum e afara. Stii ca vorbesc de luna aceea de neinteles, in care tu umblai cu bruneta de la doi si eu te priveam sfidator. As minti daca as spune ca nu m-a afectat. M-a afectat atat de rau incat acum nu te mai vreau. E greu de inteles de ce . In final, privirea ta tot pe a mea o cauta, iar langa tine nu mai e nimeni. Ce ma opreste sa apas pe acel intrerupator si sa ma strecor ca un mic ac in venele tale, sa ma hranesc cu iubirea ta, sa ma ucid putin cate putin cu vise de tot soiul? Trecutul, in care esti si tu si ea, in care suntem si noi si voi. Iti multumesc pentru fiecare particica din tine. Abia acum pot face asta, caci doar acum stiu ca nu imi mai apartin. “
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Un comentariu:
Nu cred ca am citit in ultimele 12 luni ceva mai profund si trist decat asta.
Trimiteți un comentariu