‘Buna ziua, domnule X. Sunt aici sa va ajut. Ati suferit un accident grav, insa starea dvs s-a imbunatatit considerabil. Din nefericire, a durat ceva timp.’
‘Ceva timp? Ma iertati, ce zi e azi?’
‘Azi e luni’
‘Am dormit trei zile?’
‘Ati dormit trei ani’
Imaginea il zgudui imediat. O multime de linii colorate au inceput sa apara, iar asistenta nu inceta sa vorbeasca. Isi incrucisa degetele asa cum facea cand era copil si se intreaba: ‘visez?’. In urmatoarea secunda secvente din copilaria sa se desfasurau rapid, camera de spital incepu sa se clatine, un miros de bomboane fondante il atinse suav, in timp ce asculta cantecul de leagan pe care mama sa i-l soptea de fiecare data, la ureche, inainte de culcare. Visul se desfacu imediat, iar el se simti cuprins de o stare de bine. Era acasa, in aceeasi zi de luni pe care o stia, Madonna isi plimba agitat coada pe langa patul inalt, sperand sa isi trezeasca stapanul din cosmar. O lua in brate, privindu-i ochii aprinsi, si o intreba razand : ‘ce intelegi tu din mine, pisica proasta?’. Nu intelesese multe din visul sau, sau altfel zis, nu isi dorea sa inteleaga. Refuzase de ceva timp sa isi priveasca rudele in ochi; considera asta a fi cel mai intelept lucru din lume. Familia nu fusese vreodata un concept suficient de puternic pentru pustiul rebel din el, iar acest lucru s-a reflectat foarte ciudat in somnul sau. Copilaria fericita pe ca o nega, ii aparea in vis, sub forma de senzatii, atingeri, imagini. Visa mereu ca zilele i s-au terminat, ca anii au murit pentru el si, mai presus de toate, ca era singur. Somnul sau il sfatuia sa revina la familia pe care o parasise cu cativa ani in urma, in timp ce inima sa il intreba de alte calatorii. Asa se intampla mereu cu noi toti, in fond. O parte din noi isi doreste soare, iar cealalta intreaba de ploi. Poate, din aceasta cauza suntem vesnic nemultumiti: o jumatate din noi este intotdeauna sacrificata.
Pustiul rebel nu era suficient de departe de trecut, ca atare, singura obtiune viabila era sa se mai indeparteze putin. Stia ca nu va fi vreodata prea de departe de lanturile din care fugise, insa asta nu-l deranja. Oricum nu ar fi reusit sa se opreasca undeva, ca atare, avea doar pretext pentru firea-i nestatornica. Lasa gandurile la o parte si se indrepta spre Madonna. ‘te iau la pachet, domnisoara, de asta sa fii sigura. O sa vezi Parisul.’ Scoase cu un calm englezesc toate valizele pe care le avea, si incepu sa arunce haine in ele. Pentru cateva momente, isi aminti ca Madonna nu era singura de care are nevoie. La mica distanta de apartamentul sau, vecina de la 4 inca mai astepta un raspuns. Greseala lui fusese ca nu a pus intrebarea. Acum, era vremea sa intrebe, sa asculte, sa termine si sa plece.
p.s:
Draga cititorule, nu e niciodata usor sa evadezi, insa cu siguranta nu e atat de greu precum credem. Rupe firele ce te sugruma, arunca ceasul care te trezeste dimineata si ia-ti aerul arogant. Timp de uitat, timp de evadat.
A voastra,
Mango.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu