Autoportretul M.

“Nu sunt frumoasa, nu am ochii albastrii; nu ies bine in toate pozele, mai bine zis, sunt putine cele in care ies acceptabil. Nu imi plac masinile moderne, ci cele din ’80, nu beau ceai, ci cafea, nu ascult ce se asculta, citesc ocazional dar cu sete, iubesc oamenii ironici si privirile adanci. Am avut o copilarie departe de a fi fericita, nu am avut o mama, si in definitiv, nu i.am simtit lipsa, am dormit candva pe un acoperis, am cunoscut mai multi oameni decat am crezut ca voi stii vreodata, am iubit mai multi ciudati decat o minte omeneasca poate intelege, am desenat si am scris, prost si neinspirat, am tinut un jurnal ce mi.a fost mai degraba prieten, decat caiet. Azi m.am despartit de singura persoana pentru care as fi facut orice, iar primul lucru care.mi vine in cap este acela ca inca as mai face totul, desi nu mai e aici. Ma panichez usor, deseori sunt paranoica. In situatii de criza cand melodii pe care le urasc, dintr.un act de nervozitate maxima. Nu plang imediat dupa o cearta, ci abia dupa cateva zile, cand lucrurile par a se fi linistit. Zambesc cand sunt suparata, nu pentru ca m.ar face sa ma simt bine, ci pentru ca mi.e rusine sa plang. Sunt de departe cea mai complexata fiinta din univers, iar cand vine vorba de ‘carpe diem’ zic pas din start. Am fost odata fericita, la mare. Era mai si nisipul ala mi.a fost patura o noapte , sau o dimineata, nu mai stiu exact. El nu stiu ce mi.a fost. Am avut candva un acoperis cu stele si o scoica intre degete. Inca mai cred ca pot auzi marea daca o apropii, nu de ureche, ci de palma. Am o alunita in mana dreapta, care nu mi.a purtat vreodata noroc, dar a folosit deseori ca semn distinctiv. Plang la filme proaste, rad isteric cand mi se permite. Pot fi suparata un interval nedefinit de timp, dar doar pe oameni la care tin. Ignor orice sursa de zgomot din preajma mea si ocazional fug de cei din jur. Ma plimb singura pe Lipscani, in fiecare miercuri, la pranz, fara vreun motiv anume. Asta sunt eu. Ramai aici , sau mergi mai departe.

Cu drag,
Maria. ”

Oameni si momente

*Pentru S., pe care-l voi tine minte mereu, ca baiatul langa care sa stai in ploaie, la 5:00, fara sa-ti pui problema de timp. Tot pentru el, cel care ma cearta, ma imbratisaza, ma asculta, ma intreaba, ma amuza...
S., cel caruia ii pot spune ‘tine-ma, cred ca o sa cad’

*Pentru M. si pentru seara noastra cu lumanari si apa minerala. Pentru alergatul cu paturi si perne prin Colentina, pentru ochii ei care inteleg o lume intreaga, pentru lenea adorabila, pentru ciocolata calda de dimineata, pentru Pink, pentru Tess Taxi, pentru ca va fii acolo, cand nimic nu va mai fii.
M., cea careia ii datorez vara si nisipul din Vama.


*Pentru A1 si sutele de intamplari care e leaga. Pentru trenuri si Kinder Surprise, pentru zilele in care o ardeam lifeless si eram fericite, pentru centrul de transfuzii si tampeniile debitate, pentru plimbarile random prin Cismigiu, pentru ca iubeste Lipscani, pentru fiecare data cand rade de mine, pentru ca are curaj, pentru ca are vise, pentru ca ‘asculta’ The Amsterdams, pentru ca ma va tara la concert, pentru ca a o vedea luata este un privilegiu, pentru ca e singura care intelege ce inseamna ‘un tip outrageous’.
A1 flow.urile ca la olimpiada si excursiile la Gara de Nord*o sa imi lipsesti*

*Pentru A. si toate excursiile din Baneasa. Pentru Sundays Fantasy din ploaie si perlele din autobuz. Pentru ca stie sa rada, pentru ca stie sa se ambitioneze. Pentru ca se dezbraca la metrou. Pentru ca a trecut peste momente tampite, care par acum sa nu fi existat. Pentru ca stie fotbal, pentru ca ma conduce ocazional acasa, pentru ca a cumparat cele mai bune trufe din univers.
A.si energia ei debordanta.

*Pentru A.M, domnisoara din anii ’80 si sarmul ei permanent. Pentru ca apreciaza lucrurile vintage si face poze in caminul din Sf. Ghorghe. Pentru ca rade la fel ca mine, pentru ca plange tot astfel. Pentru ca ne cautam mereu, iar cand ne gasim nu am mai pleca. Pentru ca i-as putea povesti tot fara sa am vreo remuscare. Pentru ca stie sa aprecieze fotografii. Pentru ca-i plac ciudatii. Pentru ‘nustiuce’. Pentru ca barfim ca ultimele pensionare. Pentru ca stam pe la colturi si facem cazuri. Pentru Trupa Veche.
A.M, o alta ‘eu’.

*Pentru T. care m-a invatat ca orice lucru bun are si un sfarsit.

***
Pentru o discutie de pe Lipscani, noaptea tarziu.
Pentru jeleuri si parcul de la Gradina Icoanei.
Pentru ca de ziua mea am fost pe acoperis.
Pentru momentul de fericire tampa, din februarie.
Pentru leaganele din orasul ala obscur si privitul la stele.

Promit

Draga prietena,

Nu iti scriu pentru ca imi lipsesti, ci iti scriu pentru ca esti langa mine. Iti scriu pentru ziua de azi, si pentru noaptea de vineri, pentru ziua de la fantani si discutia din taxi.

p.s:
vara asta.

Vis-a-vis de somn

5:58. 5:59. 6:00.
Cat as vrea sa mi se spuna si mie ‘buna dimineata’. cat de fascinant este acest proces numit somn. Cat as vrea sa dorm si eu candva. da, da, sunt eu, ceasul de pe noptiera ta. Te privesc mereu, draga mea. Cu ochi incifrati, cu minte calculata. Pe tine adormind, pe tine trezindu-te, pe tine in somnul tau. ma intreb daca toti oamenii dorm la fel ca tine. Ce e cu atatea perne? Ce e cu atatea paturi cu care nu te invelesti, ci doar le tii in brate? De ce te invarti? De ce vorbesti?
A fost o zi pe care nu o voi uita niciodata. Te-ai asezat pe pat fara sa ai vreun soi de expresie pe fata. M-a speriat acest lucru. Mereu sugerezi ceva, fie si cel mai marunt iz de stare. Chipul tau tacea atunci. Am invidiat acel tavan care-ti putea citi privirea. Eu nu mai ajungeam la ochii tai, erai prea departe. Chiar am crezut ca ma evitai in vreun fel. Te-ai intors pe o parte, asa cum faci mereu, ai strans patura in brate si ai ramas privind in gol. Acum te vedeam. Acum erai trista. Ai inchis ochii si o picatura de apa se rostogolise pe obrazul stang. Am avut senzatia ca ar fi stat ascunsa pentru mult timp si ca abia astepta sa iasa. Poate asa a si fost. Ai inchis genele sifonate de mult negru si ai inceput seria de intoarceri continue si agitate. Pe cat se rareau , pe atat insemna ca somnul tau se adancea.
La un moment dat, visai. Nu stiu cum de stiu, poate am simtit. Nu era genul acela de cosmar pe care sa te chinui sa-l interpretezi, nici seria de imagini care sa te marcheze. Era doar modul tau de a-ti imagina lumea. Ma plictisisem, ce-i drept, la un moment dat, sa te mai privesc. Erai o mare de liniste, cu parul ciufulit , care tinea o perna ca pe un colac de salvare. Preferam chiar sa numar secundele din mine, decat sa ma mai uit la tine. Dar ai zambit. Ai zambit asa cum te vazusem o singura data. Nu era o expresie larga, ci mai degraba una sugestiva. Nu era un zambet provocat de ganduri, ci unul dat de emotii. Nu era un zambet de fericire, era un zambet de liniste. Am ramas mut. Era perfect. Acela era un moment. Un sunet oribil incepe sa se auda si imi dau brusc seama ca era ora ta de trezire.
Un 19:00 zgomotos imi strica singurul paradis pe care mi-l puteam permite. Te trezesti crispata, ma opresti, incrunti usor privirea, gandesti. Te dezmeticesti parca din buimaceala somnului si iti amintesti cauza starii tale. din nou fara expresie, din nou transparenta. Ma voi ura pentru ca te-am trezit atunci, caci o figura ca aceea nu cred ca vei avea prea curand. Imi lipseste.


Cu drag,
Tic-Tac

Bilet pe frigider

“Dintr-un motiv sau altul ajung sa tin la tine cand meriti mai putin. Tot din acelasi motiv, sau din altul, incep sa te privesc mai reticent ca inainte. Nu iti voi nega, au fost zile in care albastrul ochilor alora mi-era de ajuns pentru orice. Acum as vrea sa ma intorc la senzatia de fericire pura, nemacinata de ura pe care o resimt, stiind ca esti acolo...vreau sa fiu mereu eu cea care face jocurile. Mi.ai spus ca sunt posesiva. Esti primul om care a rostit aceste cuvinte. Ei bine, da, sunt posesiva, in special atunci cand te tin de mana, la 12 noaptea, pe aleile din parc. Tot astfel sunt cand te caut neincetat printre ganduri, in care, iarta-ma, dar nu esti. Insa insist sa fii. Insist sa te strecori in fiecare particica din viata mea, sa ramai acolo, aproape. Inainte simteam ca totul se va darama. Acum privesc cum totul se darama. Aveai dreptate si cu asta. Eu sunt persoana care, in fata pericolului, se opreste si priveste. Este tot ce fac. Nu stiu sa fug, nu mai stiu sa lupt. Ma uimesc pe zi ce-mi trece. Vreau insa ca finalul meu sa se termine mai repede. Am chef sa incep din nou, cu mine, cu tine, poate in special cu noi. O sa iti spun sa pleci mai intai, dar vei stii ca e doar un mod de a te chema mai aproape. Nu o sa conteze seara si nici soarele. O sa fim noi si acelasi univers prea simplu, ori prea complicat pentru a pricepe.
p.s:
Ploua. La fel ca la tine.

Respectele mele,
Domnisoara care nu a plecat in Anglia. “

Iza

Azi zambesc necontenit
Azi sunt un creion fericit
Azi nu ma sperii de nimic
Azi chiar stiu ce vreau sa zic
Azi iti tac doar din placere
Azi nu voi uita, de necazurile mele
Azi ma voi lasa sa trec
Azi voi face doar ce-i drept
Azi te voi iubi
Azi voi fi ca-n prima zi.




*pentru ca uneori, mai simplu e mai bine.

Dialog nerostit

*:
“Hai sa mai stingem din lumini. Tu vorbesti putin, eu tac cu desavarsire. Nici cartile nu vor face zgomot, nici sufletele nu se vor mai auzi. O sa ramanem doar noi si o mare de intuneric. Nu va conta prea mult, caci in cele din urma stim amandoi unde e lumina cu adevarat. Daca pana la acea lumina trebuie sa stingem un univers intreg, ma declar mai mult decat dispus sa o fac. Uita acele fragemente de trecut care iti distorsioneaza viziunea asupra mea. Conserva atatea amintiri cat sa-ti raspunzi la intrebarile esentiale: mai stii cand eram la mare? Cand ti.am zis ca o sa te arunc in valuri doar pentru ca vreau sa stiu ca ai nevoie de mine? Poate asta iti fac si acum rau. Vreau sa stiu ca nu poti sa respiri, ca te sufoci in vreun loc ascuns si ca doar buzele mele iti pot reda aerul. Acuza-ma pentru asta. Acuza-ma pentru ca iti fac rau,dar nu-mi reprosa ca nu am fost acolo. Am stat langa tine cand mi-ai cerut si cand nu ai avut nici macar curajul sa-mi ceri. Ochii aia albastrii plang acum daca se gandesc la acoperisurile din Romana si la noptile din Brasov. Asa cum ti-am mai spus, nu mai are rost sa intorci aceleasi pagini. Hai sa facem iar poveste. Din ce a fost, ceva, inca mai este. “


**:
“Vreau sa inchid usi, nu sa sting lumini. Bezna nu a fost intotdeauna cel mai bun izolator. Poate ca acela ai fost tu, nu? Dorinta ta de a ma tine sub piele m-a fascinat intotdeauna. Mi-era bine acolo. Mi-era cald si bine. Pana cand am vrut sa vad cum e afara. Stii ca vorbesc de luna aceea de neinteles, in care tu umblai cu bruneta de la doi si eu te priveam sfidator. As minti daca as spune ca nu m-a afectat. M-a afectat atat de rau incat acum nu te mai vreau. E greu de inteles de ce . In final, privirea ta tot pe a mea o cauta, iar langa tine nu mai e nimeni. Ce ma opreste sa apas pe acel intrerupator si sa ma strecor ca un mic ac in venele tale, sa ma hranesc cu iubirea ta, sa ma ucid putin cate putin cu vise de tot soiul? Trecutul, in care esti si tu si ea, in care suntem si noi si voi. Iti multumesc pentru fiecare particica din tine. Abia acum pot face asta, caci doar acum stiu ca nu imi mai apartin. “