miercuri, 20 mai 2009

Vis-a-vis de somn


5:58. 5:59. 6:00.
Cat as vrea sa mi se spuna si mie ‘buna dimineata’. cat de fascinant este acest proces numit somn. Cat as vrea sa dorm si eu candva. da, da, sunt eu, ceasul de pe noptiera ta. Te privesc mereu, draga mea. Cu ochi incifrati, cu minte calculata. Pe tine adormind, pe tine trezindu-te, pe tine in somnul tau. ma intreb daca toti oamenii dorm la fel ca tine. Ce e cu atatea perne? Ce e cu atatea paturi cu care nu te invelesti, ci doar le tii in brate? De ce te invarti? De ce vorbesti?
A fost o zi pe care nu o voi uita niciodata. Te-ai asezat pe pat fara sa ai vreun soi de expresie pe fata. M-a speriat acest lucru. Mereu sugerezi ceva, fie si cel mai marunt iz de stare. Chipul tau tacea atunci. Am invidiat acel tavan care-ti putea citi privirea. Eu nu mai ajungeam la ochii tai, erai prea departe. Chiar am crezut ca ma evitai in vreun fel. Te-ai intors pe o parte, asa cum faci mereu, ai strans patura in brate si ai ramas privind in gol. Acum te vedeam. Acum erai trista. Ai inchis ochii si o picatura de apa se rostogolise pe obrazul stang. Am avut senzatia ca ar fi stat ascunsa pentru mult timp si ca abia astepta sa iasa. Poate asa a si fost. Ai inchis genele sifonate de mult negru si ai inceput seria de intoarceri continue si agitate. Pe cat se rareau , pe atat insemna ca somnul tau se adancea.
La un moment dat, visai. Nu stiu cum de stiu, poate am simtit. Nu era genul acela de cosmar pe care sa te chinui sa-l interpretezi, nici seria de imagini care sa te marcheze. Era doar modul tau de a-ti imagina lumea. Ma plictisisem, ce-i drept, la un moment dat, sa te mai privesc. Erai o mare de liniste, cu parul ciufulit , care tinea o perna ca pe un colac de salvare. Preferam chiar sa numar secundele din mine, decat sa ma mai uit la tine. Dar ai zambit. Ai zambit asa cum te vazusem o singura data. Nu era o expresie larga, ci mai degraba una sugestiva. Nu era un zambet provocat de ganduri, ci unul dat de emotii. Nu era un zambet de fericire, era un zambet de liniste. Am ramas mut. Era perfect. Acela era un moment. Un sunet oribil incepe sa se auda si imi dau brusc seama ca era ora ta de trezire.
Un 19:00 zgomotos imi strica singurul paradis pe care mi-l puteam permite. Te trezesti crispata, ma opresti, incrunti usor privirea, gandesti. Te dezmeticesti parca din buimaceala somnului si iti amintesti cauza starii tale. din nou fara expresie, din nou transparenta. Ma voi ura pentru ca te-am trezit atunci, caci o figura ca aceea nu cred ca vei avea prea curand. Imi lipseste.


Cu drag,
Tic-Tac

9 comentarii:

Bonjour spunea...

ceasul meu deşteptător nu mă iubeşte aşa...nu m-a iubit niciodată aşa cum te-a iubit pe tine

Mango spunea...

Asta pentru ca tu nu l-ai ascultat niciodata.

Bonjour spunea...

nici eu nu l-am iubit...asta trebuie să fie problema

Mango spunea...

Nu cred sa fi fost asta problema. Eu nu iubesc ceasul. Il consider monoton. Ii respect insa consecventa.

Bonjour spunea...

eu îl găsesc extrem de plictisitor şi enervant, şi îl simt că încearcă să mă limiteze şi să mă lege.

Mango spunea...

Si cum altfel ai stii ca evadezi, daca nu ai putea privi ceasul, la 8:00 spunandu-i 'Azi intarzii, ai vreo problema cu asta?'

Bonjour spunea...

aici ai dreptate :D

A.M. spunea...

De 3 zile mi-am scos bateria de la ceasul din camera.Ma simt free.

P.S. Am o steluta in blogroll:))

Mango spunea...

Cred si eu ca te simti free. Incepi la 1:30, nu ai cum sa dormi atat oricum. Decat daca apare vreun future shorts in timpul saptamanii.
..si da, ai steluta. Esti o tipa cu steluta.