Utopii rezonabile

Toate noptile de octombrie sunt la fel. Acelasi aer obosit de ploaie, aceeasi savoare a ceaiului din cana; dimineti neschimbate, seri pierdute in somn, zile de uitare. Ceasul vorbea de zor, iar el statea acoperit de toate starile pe care le-a resimtit pana atunci, incercand sa ..nu mai incerce vreodata sa iubeasca. Curentul determina bataiile sacadate ale usii inchise, transmitandu-i parca, sa renunte la utopii. Nu ar fi crezut vreodata ca ‘a iubi’ e un lucru simplu, insa ceea ce iubirea ii oferea, nu mai avea de gand sa primeasca. Prea multa oboseala, ceva plictis, o cafea si o tigara. Unde mai pui suflet?! Intr-un fel sau altul isi dorise atat de mult sa iubeasca, incat asta uita sa faca mereu. Era ca si cum si-ar fi cautat ochelarii pe birou, in geanta, pe jos, poate chiar pe sus, iar in momentul in care ajungea in fata unei oglinzi, descoperea ca ochelarii erau deja pe nas. Totusi, anolgia aceasta nu-l incanta prea mult. Daca dragostea ar fi fost atat de aproape, ar fi descoperit-o pana acum, ca doar, cautase pe jos, pe sus, se intalnise cu oglinzile de care vorbeam, insa, niciuna din ele nu i-a reflectat jumatatea. Privirea sa goala tintea acum fereastra. Il amuza candva, o teorie despre suflete. Se zicea ca o data cu moartea, sufletul se divide, iar in viata urmatoare cele doua jumatati incearca sa se gaseasca. Hilar, de-a dreptul! Jumatatea noastra este, in teorie, un ‘eu’ al nostru ratacit in timp? Practic, el se cauta pe sine, cu scopul de a fi iar un intreg. Nu-l interesa aceasta varianta. Nu-l prea interesa nici propria lui persoana de la un timp. Traise prea mult cu jumatate de el, nu ar fi suportat un intreg pentru mai mult de 11 minute. ‘Jumatatea, se gandea, nu trebuie sa aiba prea mult de-a face cu mine. Ar trebui sa fie o realitate ce mi-ar putea depasi visele, o implinirea, deasupra tuturor dorintelor mele. Daca dragostea, in definitiv, nu e mai mult decat fericire, as putea fi totusi cu adevarat fericit, fara dragoste?’ Zgomotele usii se oprira cu o ultima izbire a peretelui, iar un miros de aer rece navali in camera. Dialogurile sale, cu el insusi, nu au avut succes de prea multe ori; acum era timpul sa le opreasca, sa isi continue drumul spre cer. Se intunecase de mult. Stelele nu il asteaptau prea mult.



*pentru cerul de octombrie